Fotbal periculos. Jucătorii decedați pe teren în istoria fotbalului românesc

Fotbal periculos. Jucătorii decedați pe teren în istoria fotbalului românesc
Publicat: 07/05/2016, 14:03
Actualizat: 31/10/2016, 15:32

În vârstă de 26 de ani, Constantin Tabarcea a căzut pe gazon în minutul 16 al meciului Petrolul – Dinamo. Investigațiile medicale au relevat că decesul fotbalistului ploieștean a fost provocat de glanda timus, o glandă care funcționa, deși ar fi trebuit să dispară din organism la 16 ani.

În data de 24 iulie 1999, în minutul 68 al meciului Rapid – Astra, fotbalistul Ștefan Vrăbioru (23 de ani), care intrase de 13 minute în joc, s-a prăbușit pe gazon, el murind apoi în drum spre spital. La autopsie, lui Vrăbioru i s-a găsit o hemoragie internă, iar Institutul Medico-Legal a stabilit că acesta a murit doarece era suferind de inimă.

În timpul meciului amical de fotbal Ș.N. Oltenița – Dinamo București, desfășurat la 5 octombrie 2000, la Oltenița, jucătorul dinamovist Cătălin Hâldan a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a decedat. Din relatările medicului echipei, Mircea Lucaciu, Hâldan a dus mâna la cap și a căzut pe teren fără să fie lovit. Au urmat imediat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și de acupunctură, după care a fost continuată resuscitarea în mașină până la spital, jucătorul nemairăspunzând însă la stimuli. Hâldan efectuase, cu o săptămână înainte, alături de ceilalți componenți ai lotului dinamovist, un control medical la clinica particulară Medsana, în urma căruia fusese declarat fizic sănătos. De asemenea, la toate controalele periodice efectuate la Institutul Național de Medicină Sportivă, el a fost declarat clinic sănătos, nefiind suspect niciodată de o boală coronariană. Născut pe 3 februarie 1976 în București, Cătălin Hâldan evoluase în 138 de meciuri în prima divizie, marcând 6 goluri, toate pentru Dinamo, și fusese selecționat de opt ori în echipa națională a României, pentru care marcase un gol.

Fostul atacant Mihai Baicu a decedat la 6 iulie 2009, la vârsta de 33 de ani, în urma unui stop cardiac suferit după ce a jucat o partidă de fotbal pe un teren sintetic din apropierea Stadionului Steaua. Baicu a evoluat în cariera sa la echipele FC Național, Dacia Unirea Brăila, Gloria IRIS Corești, FC Argeș, Chindia Târgoviște, Foresta Suceava, AS Cittadella, US Cremonese, FC Brașov, FC Ghimbav, Farul Constanța și Ceahlăul Piatra Neamț. Fostul atacant a bifat 112 partide în primul eșalon și a reușit să înscrie 17 goluri. În Liga a II-a a jucat 44 de meciuri, trecându-și numele pe lista marcatorilor de 31 de ori.

Portarul Alexandru Iatan, în vârstă de 19 ani, a decedat, la 2 septembrie 2009, în timpul unui antrenament cu echipa Dunărea Giurgiu, la care fusese împrumutat de la Astra Ploiești. „A plonjat, a apărat balonul, s-a ridicat după a doua minge șutată, a mai sărit de două ori în poartă și după aia s-a prăbușit”, a declarat antrenorul Marin Barbu. Cauzele decesului au fost stop cardiorespirator, cu edem pulmonar.

La 10 mai 2010, Andrei Pricop, jucător al formației vasluiene Magic Deleni, a intrat în stop cardio-respirator pe terenul de fotbal la o partidă din campionatul județean și a murit la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, la vârsta de 24 de ani.

Fotbalistul Andrei Mutulescu (23 de ani), care evolua la echipa bucureșteană Juventus Colentina, în liga secundă, a murit la 11 aprilie 2011, în timpul unei partide cu prietenii, desfășurate pe un teren de agrement din Capitală. Echipajul SMURD a încercat mai bine de o oră să îl resusciteze, însă fără rezultat. Primele rezultate ale autopsiei au arătat că Mutulescu a murit în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii acute.

Alți doi fotbaliști români și-au găsit sfârșitul în afara țării. Un caz care a cutremurat lumea fotbalistică a fost cel al internaționalului român Michael Klein (33 de ani). În data de 2 februarie 1993, Klein, care avea la activ 90 de selecții în naționala „tricoloră”, a murit în timpul unui antrenament în sala de forță a formației germane Bayer Uerdingen. Raportul medicilor germani susține că decesul lui Klein a fost cauzat de un atac de cord survenit pe fondul unei afecțiuni cardiace necunoscute de pacient, a oboselii fizice acumulate și a stresului.

Portarul echipei Universitatea Craiova, Cristian Neamțu, a decedat la 20 februarie 2002, din cauza unei lovituri involutare primite de la coechipierul său Marius Șuleap, în timpul unui antrenament efectuat în cantonamentul din Cipru.

Neamțu s-a aflat de o săptămână în comă profundă la spitalul din Nicosia. În timpul antrenamentului, Neamțu a fost lovit involuntar în față, cu piciorul, de coechipierul său Marius Șuleap, portarul suferind o fractură de mandibulă și o hemoragie cerebrală.

În august 2012, Chinonso Ihelwere Henry, care evolua la Delta Tulcea, în liga secundă a României, s-a prăbușit pe teren, în timpul meciului amical cu FC Balotești și a murit după ce medicii au încercat să-l resusciteze timp de aproximativ o oră.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?